Din păcate, datorită contextului în care trăim, copiii, în proporție de 80%, sunt rezultatul societății, anturajului și nu în ultimul rând, mass media.
Ca și părinte, nu-ți rămâne decât să te crezi că valorile și educația pe care i le-ai dat acasă, se vor regăsi în felul lui de a fi la un click distanță. Altfel spus, indiferent de context, tiparul familiei să fie înregistrat în codul genetic și la momentul potrivit să se manifeste și să nu rămână doar ca un caracter recesiv.
nu săgeata
își caută ținta,
ci ținta
atrage săgeata
Într-un fel, istoria se repetă. Mie, părinții îmi spuneau că dacă nu o să învăț o să ajung gunoier. Generația de azi funcționează tot prin constrângere. Doar că de data asta nu are legătură cu viitorul ca în cazul nostru, ci fix cu prezentul. Copiii de azi trăiesc în prezent. Nu-i interesează ce va fi mâine. Ei își doresc să nu-și piardă accesul la internet și la jocurile pe calculator. Iar pentru asta sunt dispuși să învețe. Ironic, nu?
Trecut-Prezent-Viitor: aceleași neînțelegeri între generații, dar contexte diferite.
Nu este un vinovat. Suntem cu toții: bunici-părinți-copii, ca urmare întreaga societate. Ce valori are societatea de astăzi? Vă regăsiți? Nu vă este dor de un teatru radiofonic, sau de o carte de aventuri à la Jules Verne? Sau, de ce nu, de poveștile unor oameni care s-au născut să lase ceva lumii în care a trăit? Este drept că societatea, în profunzimea ei, nu-și modifică foarte mult felul de a fi, are întotdeauna același scop: frica și obediența. Cum s-ar traduce asta? Simplu: lipsa de timp liber pentru a gândi! Marea majoritate a părinților muncesc de dimineața până seara, fără a avea timp pentru odraslele dorite! Ușor, ușor, se îndepărtează unii de alții și ajung să nu se regăsească. Trăiesc mirajul că fac tot ceea ce trebuie pentru copilașii lor scumpi: ultimele brand-uri, ultimele telefoane etc – SCLAVUL ETICHETEI – și, ironic sau nu, o fac cu convingere și cu bucurie! Nu-i așa?! Sigur nu pentru toți! Dar sigur pentru mulți. Și ca să fac un link cu un trecutul ceva mai îndepărtat al unei societăți, vă voi reaminti un fragment celebru din Alexandru Lăpușneanu: ” Proşti, dar mulţi, răspunse Lăpuşneanul cu sînge rece; să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?”
Astăzi, în susținerea educației copiilor intervin: școala de stat sau privată, after school, clubul x sau y sau x,y și z, bona sau bunicii.
Bona. Nu, nu una adusă să instruiască, ci una care să facă pe “body guard” sau /și “femeia de casă” – rezultat în educația pruncului dorit: NADA!
Bunicii. Mai puțin pe umerii bunicilor, pentru că generația mea și nu numai, a amânat aducerea unui copil pe lume la 23-28 de ani, împingând acest moment către 33-38, chiar 40 de ani, iar părinții noștri îmbătrânesc și nu mai au răbdarea de la 48-55 de ani pentru copiii care au energie, poftă de cunoaștere.
Părinții. Nu au luat în calcul faptul că acei copii au nevoie de timpul lor, de atenția lor, de energia lor, de ei. Și-au dorit un copil, l-au făcut, iar acum se pot simți copleșiți. După o zi aglomerată la muncă, ore pierdute în trafic, câtă energie mai ai ca să fii inventiv și să te joci cu copilul tău? Vorba unei reclame: “Zi de zi, de zi!”
În cazul meu, recunosc că la vârsta asta n-aș mai avea puterea și energia de la 28 de ani, așa că mă simt împăcată cu alegerea făcută. Nu știu cum va fi la 70+, dar m-am bazat pe faptul că nu faci copii ca să-ți aducă un pahar cu apă la bătrânețe.
Lanțul slăbiciunilor. (Nu-i așa că-i genial Caragiale?)
De la 4 – 5 luni (de când copilul stă în “popo” singur, sau sprijinit între perne), copilul primește o tabletă cu un scop nobil întotdeauna: ca să mănânce, ca să stea liniștit, ca să te lase și pe tine să faci puțină ordine în casa devastată.
Eu nu mai văd copii în fața blocului care să se joace ”rațele și vânătorii„, ”flori, fete, filme sau băieți, melodii și cântăreți” și alte jocuri care să implice joaca în echipă.
În schimb, văd o grămadă de postări de la adolescente de 10-12 ani din ce în ce mai machiate și mai dezbrăcate. Dar poate că ce văd eu, sunt doar excepțiile! Și de fapt, societatea e plină de copii valoroși pe care nu-i prezintă nimeni. Posibil și aproape sigur.
Știu cazuri de copii au abilități, care își doresc să facă sport sau orice altceva. Și bine. Dar pentru aceștia: societatea nu are fonduri. Totul cade pe umerii părinților. Și mulți, nu pot face față. De exemplu, cine ar putea să-și permită să cheltuie, pentru un cantonament de 2 săptămâni într-o țară cu baze sportive corect și complet echipate, un buget de 5000 euro? Așa că, rămâne tableta cea de toate zilele – o investiție pe termen lung în NIMIC.
Tot pe social media urmăresc un grup ” Mută-te la tară.Viața fără ceas” în care urmăresc vieți ale anumitor oameni care au decis să renunțe la viețile corporatiste și să se mute la țară. Unii dintre ei având copii mici. Ei par fericiți. Spun că sunt fericiți cu alegerea făcută, dar nimeni nu știe ce e dincolo de aceste poze.
Multă vreme am cochetat și eu cu mutatul la țară. Încă sunt deschisă acestui mod de viață, doar că atunci când decizi că vrei să te muți la țară trebuie să iei în calcul multe aspecte. Deocamdată, am pus deoparte această dorință, și-o păstrez pentru mai târziu. Acum, nu mai simt că este momentul! Mai târziu, cine știe!
Mă uit la o emisiune din aia cu întâlniri pe nevăzute din Japonia, încă nu au ajuns la punctul final al căsătoriei, dar am rămas surprinsă să văd că din cele 8 sau 9 cupluri, au mai rămas doar 3. Restul au abandonat acest pas. Atunci când discutau fără să se vadă, ei păreau fericiți, păreau că se potrivesc și că vor rămâne împreună până la final.
Cel mai mult m-a surprins un cuplu în care el, în capsulă, părea un tip plin de viață, mereu cu glumele la el, iar în momentul în care a trebuit să stea împreună cu tipa era absent din peisaj, nu mai zicea nimic, era în lumea lui. Iar tipa a renunțat pentru că el nu era așa cum s-a prezentat. Și-a mai fost un cuplu, în care el se dădea altcineva decât era în realitate.Așa că de asta e bine să pui multe întrebări când ai neclarități.
Cuplul care pare să aibă succes și-n care lucrurile merg bine, cel puțin deocamdată este cel în care cei 2 au aceleași valori, aceleași pasiuni.Ce e amuzant este că înainte să se vadă tipa se îndrăgostise foarte tare de el, iar lui i-a trebuit puțin timp până să se decidă ca vrea să rămână cu ea. După ce s-au văzut lucrurile s-au schimbat, pentru că ea n-a mai fost fost chiar atât de îndrăgostită, în schimb el el este dispus să facă orice ca să rămână cu ea.
Oricum, foarte interesantă cultura japoneză. Cred că emisiunea asta mă determină să aprofundez mai mult subiectul ăsta. Sunt foarte diferiți de noi, iar pentru ei spre deosebire de noi, chiar contează ceea ce cred părinții. Cred că este acel APEL LA MEMORIE! Ține tot de patern familial pe care noi, de cele mai multe ori îl renegăm sau îl ignorăm.
Cu riscul de mă repeta, e bine ca atunci când intri într-o relație să simți că ești bine cu tine. Nu e ușor să fii singur, nu e nici plăcut, dar pe termen lung este mult mai sănătos pentru toată lumea!
De asemenea, cred că e bine să te gândești foarte bine de ce vrei să faci un copil și dacă ești conștientă ce implică asta. Pentru că altfel, riști să trăiești o viață obositoare și plină de frustrări mai ales dacă într-un mod eronat ai așteptări de la el. Să nu fie prea târziu când o să te întrebi, „ oare, a meritat„?.