Se spune că îți descoperi traumele interioare atunci când ești într-o relație și de asemenea că nu le poți rezolva decât tot într-o relație.Asta bineînțeles dacă îți place să trăiești în mod conștient pentru că altfel n-are niciun sens să discutăm acest subiect.
Vi s-a întâmplat vreodată ca un fost iubit să vă trimită un mesaj siropos, genul ăla de mesaj pe care l-ai așteptat pe parcursul întregii relații, dar care el n-a apărut oricât de mult ți l-ai dorit și l-ai cerut insistent?
Nici mie…până de curând.L-am citit de nenumărate ori, dar pentru că nu muncisem pentru el, mi s-a părut că nu-l merit, că nu mi se cuvine, pentru că a venit așa în mod natural, fără ca eu să fi depus vreun efort.
L-am simțit ca pe-o glumă, ca pe un mișto pentru că eu am fost obișnuită să cer și să ofer ceva în schimb ,ca să merit ceva.
Voi știți să primiți orice, chiar și-un compliment?Probabil că dacă noi nu conștientizăm lucruri despre noi, cine suntem, ce suntem capabili să facem, etc oricât ne-ar spune cei din jur, avem semne de îndoială.De aceea, este ideal ca fiecare să știe cât mai multe lucruri despre propria persoană.Da, acum pot să primesc cu ușurință un compliment de genul „ești frumușică tare”.Dar mi-a trebuit ceva timp.Mult timp!
E interesant să poți conștientiza experiențele prin care treci și să nu le lași așa nerezolvate.Mai devreme sau mai târziu viața îți va scoate în față aceiași experiență, cu alte personaje.S-ar putea ca aceastea din urmă să nu mai dea dovadă de atâta înțelegere, așa că ideal ar fi să înțelegem ceea ce ni se întamplă.Dar suntem adulți și ne asumăm faptele, nu-i așa?!
În astfel de situații, în care apar confuzii e fain să ai un partener de dialog care într-un fel să te conțină pentru a putea să te înțeleagă.Dar oare câți dintre noi suntem dispuși să renunțăm la judecăți și să dăm la o parte foițele pentru a ajunge la miez.Câți dintre noi avem curaj să cerem iertare celorlalți atunci când conștientizăm că am greșit cu ceva.Ego-ul ăsta nu ne dă voie să vedem dincolo de aparențe.
E atât de ușor să judeci pentru a-ți justifica acțiunile și atât de greu să te pui în locul celuilalt.Dar nu imposibil.Trebuie doar să vrei!
M-am simțit asemeni unui copil care este iubit de părinți, i se comunică acest lucru și care totuși trebuie să fie pedepsit pentru că nu a avut reacția așteptată de ei.
Dar ăsta e farmecul vieții!
Să înțelegi ce ți se întâmplă, să înțelegi cauzele și să nu-l judeci pe celălalt.Unii atâta pot acum și nu e vina lor.Pur și simplu n-a venit momentul ăla în care să li se producă declik-ul.Nu toți suntem în același punct al evoluției noastre și nu toți trebuie să vedem etapele unei relații în același mod.
Citeam in cartea Niculinei Gheorghiță „ Partenerul de cuplu, resursă de vindecare” că într-o relație sunt 3 etape: faza de iubire romantică, faza de luptă și faza iubirii mature sau depline în care cei 2 parteneri nu mai au niciun buton sensibil de apăsat și se pot concentra asupra lor ca și cuplu.Oare, câți reușesc să ajungă în faza numărul 3?Puțini aș zice dacă e să luam în calcul rata crescută a divorțurilor.
Vă doresc să aveți alături oameni care pot să vă înțeleagă care pot să meargă dincolo de cuvinte și să ajungă la voi.