Adevărul care nu se uită

  Ceea ce scriu aici e doar experiența mea personală și trebuie luată ca atare. Dar, uneori, am sentimentul că și alții trec prin aceleași perioade de căutare, și-atunci, o astfel de poveste poate deveni folositoare. Mi se pare fascinant cum, în școală, nu m-a atras deloc nici matematica, nici […]

Copilul numărul 2

Astăzi vreau să vorbesc cu voi — cei care ați fost copilul numărul 2 în familie. Nu cel mai mare, nu cel mai mic. Ci acel copil care a crescut cu senzația că e mereu pe locul doi. Și despre cum asta ți-a influențat relațiile, felul în care iubești, și […]

Am iubit un fugar

    A trecut ceva timp de la ultima întâlnire cu Ea. Era o zi de vară caldă, în care timpul părea că încetinește între două înghițituri de cappuccino. Stăteam la aceeași masă, într-o cafenea liniștită, și povesteam despre El. Apoi, cu o ezitare ușor vizibilă în ochi, și-a făcut […]

Atașamente

O mare parte din viața mea am trăit cu sufletul plin de speranță și cu inima de romantică incurabilă, ferm convinsă că iubirea perfectă, ca în filmele americane cu finaluri fericite, chiar există. Credeam că, undeva în lumea aceasta, doi oameni se pot găsi, se pot potrivi întru totul și […]