În copilărie, îmi aduc aminte că, mama întindea boabele de orez pe masă, iar eu trebuia să practic, în ciuda voinței mele, EXERCIȚIUL RĂBDĂRII și al privitului cu atenție. Nu trebuia scăpată nicio mizerie în ceea ce urma să devină un adevărat festin pe atunci, pilaf cu legume și măsline.
Pe vremea comunismului alimentele de bază veneau ambalate în saci mari de cânepă și nu se mai acorda atâta atenție detaliilor, ca acum.
În ziua de azi, suntem înconjurați din toate părțile de multe ambalaje, încât, de cele mai multe ori, alegem fără să ne mai gândim dacă ceea ce este înăuntru, este fix ceea ce ne trebuie.
Așa că, de multe ori, din dorința de nu mă mai lasă furată de ambalaj, merg pe variantele deja cunoscute și aleg ceea ce deja am mai încercat.
Dar, cum este cu oamenii? Extrapolând ambalajele, mulți dintre noi, avem mai multe decât putem duce. Alții poartă etichete greșite. Mai mult sau mai puțin important, daca o privim globalizat, dar când vrem să-l cumpărăm, care este cea mai indicată cale? Niciuna, doar INSTINCTUL.
Imaginea FACEBOOK, INSTAGRAM etc. dă atâta eroare la etichetare…unii o fac ca să aibă like-uri, unii cred că așa sunt, unii pentru că regăsesc asemeni felului lor de a fi. De cele mai multe ori, găsim ambalaje peste ambalaje la oamenii cu care venim în contact. Și, de fiecare dată când ne bucurăm că am dat la o parte unul dintre ele, hodoronc-tronc, mai apare unul nou.
Cred că aici trebuie adoptată o nouă tehnică. Nu dai jos ambalajul, citești eticheta cu atenție, prin propriul filtru.
Furia, invidia, răutatea, mânia sunt unele dintre cele mai des întâlnite sentimente pe care, în general, noi oamenii le percepem de la semenii noștri. (Posibil să fie trecătoare dacă apare ocazia să interacționeze cu noi într-un mod autentic).
Ce faci când descoperi răutatea sub o formă mai blândă sau nu, la oamenii mai apropiați?
Era o vorbă „cel care te iubește, nu te face să plângi amar, iar dacă te face să plângi, înseamnă că nu este iubire adevărată”.
PRIMUL pas, LĂMUREȘTE! Lămurește senzația pe care o trăiești și, în plus, lămurește-te cât de importantă este persoana care te pune să trăiești asta. Cât de mult contează ea pentru tine?
De exemplu, m-am îngrășat. Este vizibil acest lucru, atât pentru mine, cât și pentru ceilalți și totuși primesc din jur „ Vai, dar ce te-ai îngrășat!”. Pe bune?! Crezi că eu n-am oglindă să vad asta?!
De ce n-ar putea să mă complimenteze lumea altfel? Măi, dar ce deșteaptă ești, ai o minte sclipitoare! Chestia asta nu e măsurabilă ca și greutatea, iar uneori poți da dovadă că ești deștept, iar cinci minute mai târziu, să faci o tâmpenie și să se ducă toată deșteptăciunea pe apa sâmbetei. Și atunci, mai bine ne abținem de la a complimenta oamenii cu vorbe frumoase!
Oare, care sunt lucrurile ce pot fi spuse într-o prietenie și care ar trebui păstrate pentru noi?
Acum îmi dau seama că, chiar dacă îmi era greu să accept, de fapt apreciam sinceritatea mesajelor transmise de prieteni, doar că nu știam să mă exprim cum fac acum. Aș fi putut spune, „ Da, am înțeles punctul tău de vedere, dar lasă-mă te rog să mă conving și eu de asta”. Multe drame din viața mea ar fi putut fi evitate dacă știam cum să spun ceea ce SIMT.
Iubesc viața asta și fiecare zi ce trece și ce vine. Putem să devenim cea mai bună variantă a noastră. Să devenim mai înțelepți, mai plini de iubire și de recunoștiință!
Am constat cu surprindere că uneori, oamenii, pe măsură ce înaintează în vârstă, au tendința să cultive sentimente mai puțin demne de a fi menționate aici.
Într-o relație de orice fel, la orice vârstă ar trebui cultivată iubirea, bunătatea și grija față de celălalt.
Fiecare este liber să decidă în ce cantitate și dacă mai cultivă și alte emoții în relația respectivă.
Dar oare, când începi să detectezi ceva ce n-ar trebui să existe, pleci sau rămâi?
Nu știu voi cum sunteți, dar eu obișnuiesc să rămân în relații, peste termenul de garanție. Și, la un moment dat, plec. Odată cu ieșirea, se termină și iubirea. Rămâne doar amintirea și apoi, se așterne iertarea.