Una dintre prietenele mele, mi-a cerut la un moment dat să revin la subiectul interacțiuni masculine, și cum mă fascinează subiectul continui ce-am început într-un articol mai vechi.
Cu ocazia ultimei vacanțe exotice mi-a fost clar că bărbații africani nu sunt pe gustul meu. Și, nu pentru că nu ar avea pielea catifelată. O aveau, era al naibii de fină, că l-am rugat pe un masai să mă lase să-i ating pielea. (Eram curioasă, ce să fac?!). L-aș fi atins și a doua oara și cam atât. Oricâtă cremă hidratantă aș folosi, în comparație cu a lui, pielea mea părea uscată. O fi fost din cauza vârstei?! Posibil să ne fi despărțit vreo 20 de ani cine știe, că acelor oameni nu prea le ghiceai vârsta. Păreau toți la fel. Ăsta era și motivul pentru care eu niciodată nu-i recunoșteam pe cei 2 băieți care ne duceau zilnic la plajă cu mașina. Noroc că eram mereu însoțită, că altfel, nu știu cum m-aș fi descurcat să ajung la destinație cu același taximetrist. De ajuns sigur știu că ajungeam.
Și nu cred că avea neapărată legătura cu acea culoare a pielii, ci cred că era ceva mai mult de atât. Și mai profund. În primul rând, diferențele culturale între mine și ei erau majore. Iar la vârsta asta nu cred că mai am răbdarea să mă acomodez la ceva atât de diferit și de complex. Plus că, fără să vreau, simțeam că simplul fapt că eram albă, intimida sexul masculin. Nu poți porni ceva serios, când unul dintre parteneri intră în joc cu un handicap emoțional. La fel cum nicio relație în care el sau ea, cu sau fără voia lor, domină în relația respectivă din x motive. Mai mulți bani, mai frumos, mai manipulator, mai nu știu cum. Ăsta e singurul argument pentru ceea ce înseamnă pentru mine egalitatea între sexe.
Și mai știu ce nu suport. Mitocanii. Cei care mi se adresează cu ”Cf drăguță? Drăguță! Eu caut fapte. Nu am timp de proști”. Cred că se referea la el, dar de data asta n-am avut răbdare să pun nici măcar o întrebare.
Din păcate în viață poți întâlni oameni foarte mișto, dar cu care nu există atracția aia de început care să te facă să-l dorești pe x-escu. Ce faci în astfel de situații? Lași timpul să decidă dacă se poate construi ceva? Așa cum e cu căsniciile alea în care familia îți alege consoarta? Sau pur și simplu alegi să faci loc altcuiva?
Mă uitam la emisiunile mele de pe Netflix, despre tradiția pețitului în India. Ce am remarcat în acea emisiune este că o parte din cuplurile indiene de acum 20-30 de ani, deși au fost alese de părinți, au dăinuit peste timp. Oamenii aceia spuneau că în timp, au început să se cunoască, să se respecte și să se iubească. Dar ei parcă înțeleg iubirea altfel decât noi cei de acum. Confundăm atracția sexuală cu iubirea. Iubirea doar este. Și dăinuie în timp.
Mintea mea nu poate să înțeleagă că e și ăsta un mod de viață.
La fel cum nu pot să înțeleg bigamia. Cum adică el se poate căsători cu mai multe femei? Nu e mai simplu cum făcea prietenul meu? De câte ori se îndrăgostea de o altă femeie, divorța?
Cum aș putea eu să accept să fiu nevasta numărul 2? Aia aleasă din dragoste! Că prima a fost aleasă de familie. Iar pe a 3 a după ce criterii o alege? Din plictiseală?
Cred că e un subiect pe care o să-l mai aprofundez.
Interacțiunile de orice fel sunt foarte bune în viața de zi cu zi pentru că te ajută să vezi cât de mult te descurci în real life. La teorie, am văzut că am început să performez, doar că viața de zi cu mi-a arătat că încă îmi pun fără să vreau bariere, că experiențele din trecut reactivează într-o secundă toate mecanismele de apărare. Că vreau să fug, dar vreau să și rămân.
Așa că deschid din nou manualul de instrucțiuni din mintea mea și reanalizez ce s-a întâmplat în noua interacțiune fără să fug, fără să mă ascund de noua realitate, de noul EU pe care îl construiesc acum de la zero, pe o fundație solidă. Zero este pentru mine posibilitatea a orice, zero limite!
Timp, răbdare sunt necesare pentru a schimba comportamente însușite în ani de zile, adică reflexe. Nimic nu se schimbă peste noapte, dar totul se poate schimba într-o secunda. Paradoxul vieții. E ca și slăbitul. Dacă te-ai îngrășat 10 kilograme într-un an, n-ai cum să slăbești natural într-o săptămână, dar poți chiar mai mult dacă devine nenatural.
Doar că trăim într-o perioadă a vitezei, iar marea majoritate nu mai are timp. Vor totul acum.
Nu este recomandat (expresia celor care înțeleg că nu e bine, dar nu te forțează, ci doar îți sugerează) să sari anumite etape doar pentru că ți-ai pierdut răbdarea. Iar eu mi-am propus să am răbdare cu mine. De câte ori m-am grăbit, folosind aceeași scuză ca și majoritatea, n-am ajuns prea departe. Iar eu vreau să evoluez, vreau să simt fericirea aia absolută, pe care am simțit-o pe plaja din Paje într-o zi banală a săptămânii, aproape dezbrăcată, fără machiaj, fără un parfum fancy.
Învăț zi de zi să fiu blândă cu mine. Uneori nu-mi iese. Dar mi-am lipit un mesaj mare pe frigider în care îmi cer să fiu blândă cu mine și cu cei din jur. INSIST!
Cred că se potrivește perfect în acest articol finalul poveștii de dragoste dintre prietena mea și domnul ei, pe care l-am luat la întrebări în urmă cu ceva timp și care îmi spunea că pentru a avea succes într-o relație trebuie să ai planuri. Cei 2 tocmai ce au pus punct unei scurte relații de îndrăgostire.
E nevoie și de altceva, nu planurile sunt cheia succesului într-o relație. E nevoie să te cunoști pe tine, e nevoie să știi exact ce vrei și ce nu vrei pentru a nu crea confuzie în mintea celui care este lângă tine, cu tine. E nevoie de acceptare, fiecare are propriul bagaj și cu cât suntem mai experimentați, cu atât bagajul cu convingeri este mai mare. Fiți răbdători și iubiți dacă vreți sa fiți iubiți. Atunci când conștientizezi ca nu este ceea ce vrei, curăță, iubește și lasă să plece. Dar locul să fie curat și plin de iubire pentru cel sau cea care va veni la un moment dat în viața ta.
Zero! Nimic și totuși posibilitatea de a face, a avea totul. Ce poți construi de la zero cu iubire? Va provoc să vă căutați voi înșivă răspunsuri.
Vă iubesc și vă sunt recunoscătoare că sunteți aici, cu poveștile mele pentru big kids.