„Fie roata ea pătrată, tot se-ntoarce ea odată”, mult adevăr în acest proverb românesc. Te lovește în moalele capului, fix când ți-e lumea mai dragă și când e să vină momentul, nu mai există colac de salvare.
Deși unii uită acest lucru, sau pentru simplu fapt că le-a mers de nenumărate ori ” să umble cu cioara vopsită”, nu înseamnă că… va fi la nesfârșit (cel puțin aceasta este credința mea).
Așa că, haideți sa fim buni. Să fim buni cu noi și cu cei din jur. Îmi sună în minte sloganul de la radio „ de Crăciun, fii mai bun”. În fiecare zi ar trebui să fim buni și dacă vrem o excepție, atunci să fie fix de Crăciun. Și, așa cum am fost învățați de mici ” Dacă nu ești cuminte, nu vine Moșu”, sunt aproape sigură că nu va fi nicio excepție.
Azi sunt puțin…, nu știu cum. Mă uit în jurul meu, o dată ,de două ori și simt nevoia să mă retrag în universul meu de acasă unde se aude un pian în surdină, iar în casă se simte un miros de lumânari relaxante.
Am auzit că nimic din ceea ce era, nu va mai fi la fel și că oamenii din jur se vor uita curioși și mirați la mine. Unii surprinși într-un mod absolut plăcut, alții mai puțin.
Dar vine un moment când și iubirea asta se termină dacă nu faci ceva. E ca la bancă, la început pui, pui, apoi mai scoți, dar dacă nu mai pui în continuare, merge pe datorie fix o perioadă, după care vine banca peste tine. Nu sunt mercantilă, dar extrapolarea mi se pare ușor de digerat.
Și eu am aflat cu uimire că pot să ridic tonul și să urlu când sunt luată la mișto. E de notat în calendar pentru că niciodată nu m-am simțit așa eliberată. Nu, nu-mi place! Nu e deloc faină senzația, dar e al naibii de eliberatoare. Acum înțeleg o scenă dintr-un film în care erau două fete care s-au pus langă metroul New Yorkez și țipau. Țipau și erau fericite! O să încerc și eu la Gara de Nord, prefer să țip la locomotivă decât să țip la oameni.
Am ascultat ceva interesant astăzi despre îndrăgosteală așa că, o să împărtășesc, cu bucurie, ce-am auzit. Oamenii nu ziceau rău. Cred că ar putea fi aplicată regula asta și la muncă pentru că uneori avem tendința să judecăm un om strict după harta noastra. Și uneori, poți rata niște oameni mișto în viața ta sau îi poți confunda.
Ce ziceau oamenii ăia? Ziceau că uneori, nu ne îndrăgostim de cine este acel om, ci de harta pe care i-am construit-o acelui om.
Harta o construim noi, prin valorile noastre. Prin ceea ce auzim și simțim. Sentimentele pe care le nutrim față de persoana respectivă, în procent de 90% , nu sunt determinate de ceea ce percepem, ci de ceea ce am construit lăuntric. Practic, e creația noastră. Cum naiba să nu-l iubești! ( de aia e așa de greu să spunem în cuvinte ce ne place la omul iubit, iar cuvintele pe care le alegem pot fi atribuite oricui și totuși el e unicul/a).
Important este să lărgim harta noastră și să-i adăugăm și o altă dimensiune, una 3D. Mai concret, să-l întrebăm pe celălalt cum se percepe el, cum se simte el, etc. Să punem și să ne punem întrebări. Să vedem cum percep și alte persoane persoana care te interesează pe tine. (atenție – nu ne interesează ce spun alții; percepția altora o folosim doar ca pe o măsură a propriei noastre percepții). Confruntând realitatea noastră, în relația cu persoana respectivă, ne va fi mai simplu să realizăm ce contează cu adevărat pentru noi.
Experimentează – prin exercițiu cu un om de la muncă care vi se părea mai ciudat și l-ați evitat. Comunicare cu el, într-un mod sincer și fără prejudecăți, ar putea face posibil să vă mai schimbați părerea?
E un exercițiu fain ăsta cu „privitul oamenilor”. Confruntare realității tale cu ale altora te face să-ți dai seama că, nici tu nu-i mai vezi la fel pe cei din jurul tău.
Important, cum zicea și prietena mea de la ” o cafea și jumătate”, este să ne prețuim sănătatea fizică și mentală, să fim integri, să nu mințim și, aș adăuga eu, să ne iubim pe noi un pic mai mult. De cele mai multe ori, mulți dintre noi uităm s-o facem. Ba copilul, ba părinții!