Mi-a trimis un prieten drag o imagine însoțită de un text sugestiv “Universul îți trimite oamenii de care ai nevoie… fie chiar și pentru a te răni… ca să te transformi în Omul ce ți-a fost dat să fii!”.
Important este să fii deschis și să vezi ce este dincolo de prima trăire, de starea aia de iritare inițială pe care ți-o provoacă apăsarea acelui buton sensibil.
Mi-au trebuit ani de zile până când am avut curaj să spun ce simt acolo, în mine, iar pe baza “adevărului” meu, să-mi susțin punctul de vedere. E greu să cureți interiorul tău de toate frustrările acumulate ani de-a rândul. Așa că, dați-vă voie să spuneți ceea ce simțiți, susțineți-vă cauza atâta timp cât în spatele ei nu se ascunde ego-ul, ci iubirea. Iubirea de sine.
La începutul călătoriei mele inițiatice, mă tot întrebam ce înseamnă să te iubești pe tine. Și de atunci, în fiecare zi, descopăr noi moduri de a mă iubi.
Recent, am descoperit că unul din modurile în care fac pace cu eul meu interior, e să dau dovadă de curaj și să nu mă las copleșită de frică când simt că sunt nedreptățită.
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume în care oamenii să renunțe la a mai pune etichete și să se-ntrebe ce au de învatat din ce li se întâmplă…si li se tot întâmplă. Să aibă curajul de a se pune la masa negocierilor atunci când se simte în aer un iz de conflict.
N-o să uit niciodată ce lecție mi-a dat Universul când am avut curaj să renunț la etichete, să renunț la ce mi-au zis alții despre o anumită persoană și să-mi dau voie să o cunosc cu adevărat pe femeia din spatele privirii ucigașe. (așa mi se părea atunci, acum simt iubire).
Doamne, cred că în primul an când ne-am cunoscut nu vorbeam aproape deloc cu ea, doar strictul necesar, dar într-o zi s-a văzut așa luminița de la capătul tunelului și-am conștientizat că ceva nu făceam bine.
Mă felicit în fiecare zi pentru acel moment în care am renunțat la orgoliul ăla stupid de care toți dăm dovadă uneori și-am invitat-o să vorbim despre ceea ce simțim. Din fericire pentru mine, și ea era deschisă și cu sentimente la fel de sincere, izvorâte din iubirea pentru oameni.
A fost greu. Nu e ușor să-ți iei inima-n dinți si să recunoști că ai greșit. Nimănui nu-i place asta. Dar rezultatul a fost pe măsură și mi-a schimbat întreg cursul vieții. Iar azi scriu, pentru că ea mi-a zis că trebuie să scriu, că e ceva în mine. Iar eu îi repetam obsesiv “tu nu înțelegi că eu n-am citit în școală decât lecturile obligatorii?! ”.
Vă doresc ca și vouă, Universul să vă scoată în cale oamenii de care aveți nevoie pentru a vi se deschide poarta către o nouă lume. Lumea aia de dincolo de cuvinte, lumea aia în care simți iubire, în care fiecare zi are sens.
Ce-am mai învățat despre iubirea de sine? Să știi să renunți la oamenii care te rănesc, e tot o formă de iubire de sine. Oamenii care te rănesc pot fi Inclusiv prietenii mai vechi sau mai noi, a căror prietenie părea indestructibila. Permițând prietenilor să te calce în picioare, nu este decât o dovadă clară a lipsei de iubire de sine. În trecut, insistam să rămân alături de fetele cu care mă simțeam bine și cu care împărtășeam experiențe de viață, chiar dacă uneori mă simțeam așa luată puțin de “fraierică”. Alegeam să rămân pentru că așa credeam eu că trebuie să fie.
Dar azi, aleg să închid ușile în care cheia ce-o port acum la gât nu mai intră din prima. De-a lungul vieții apar alți oameni de care ai nevoie ca să te transformi în omul ce ți-a fost dat să fii. Inițial am crezut că o să rămân singură având această atitudine, dar anul acesta mi-a dovedit că nu e deloc așa și mi-a scos în cale niște femei frumoase și cu suflet frumos care au adăugat o nouă cărămidă la ceea ce sunt azi și ceea ce voi fi mâine, la preocupările mele de zi cu zi care îmi fac viața mai frumoasă.
Îmi spunea o fostă prietenă că eu am avut doar iubiți cu un caracter oribil.Așa îi vedea ea.N-aș fi învățat nimic dacă aș fi avut un bărbat care mi-ar fi făcut mereu pe plac și cu care totul era lapte și miere.
Cred că atunci când am cerut să vin pe Terra am vrut să experimentez iubirea sub toate formele ei.Și văd ca-mi iese din plin.Mereu mai descopăr câte ceva.Nu mă plictisesc deloc.