Gânduri

Ascult o melodie  ”E vina mea, m-am crezut altcineva”. Când ești deschis să primești, Universul îți trimite multe semnale, prin orice metode.

Semnalele astea au multiple interpretări. Uneori e un gând bun, alteori îți arată că cineva se gândește la tine, alteori îți arată, ca acum, că anumiți oameni continuă să-ți păstreze eticheta care ți-au lipit-o acum 10-20 de ani.

Doar că tu, în urma unui șoc emoțional, alegi să schimbi comportamente și mecanisme create în copilărie, nu mai ești cea de ieri.

Iar asta, pentru vechiul tău anturaj, nu chiar pentru toți, creează suspiciuni. Chiar ți se dă impresia că ceva este în neregulă cu tine.

Doar că întâlnirile pe care tu le ai cu tine zi de zi în ultima vreme și care te-au ajutat să-ți decodezi reacțiile, fricile, emoțiile, te ajută să-ți dai seama că de fapt tu ești pe drumul tău.

Aceasta transformare este cea mai mare realizare a mea de până acum. Să conștientizez cine am fost până acum și cine sunt eu cu adevărat. Noua EU este in echilibru cu sinele.

Unii sunt șocați de schimbarea radicală petrecută cu mine în ultima vreme. Dacă până acum mi-era teamă să spun ceea ce simt, îmi dau seama că pe măsură ce trece timpul, în mod conștient încep să verbalizez ceea ce cred.

Întrebarea care îmi trece acum prin minte este următoarea: Cât de pregătit emoțional este partenerul tău de discutie pentru un dialog sincer și onest?

E simplu! Îți dai seama după mecanismele de apărare pe care le pune pe masă.

Și mă gândesc acum fix la mine! Cea de mai demult, nu știa să primească feedback. Pozitiv sau negativ nu știam să-l primesc. Ori aveam impresia că n-am făcut mare lucru, ori altcineva era de vină. Nu mă alegeam cu mare lucru de pe urma lor. Am conștientizat cât de mare e conexiunea reacției cu mecanismele și automatismele create în copilărie. Efectul imediat este asupra stimei de sine (odată ce începi să conștientizezi acțiuni, gânduri, emoții, trăiri, toate astea le poți schimba pentru a crește stima de sine, iar ca efect secundar, oamenii încep și ei să te perceapă diferit, dar în funcție de capacitatea lor de înțelegere, astfel ca unii vor fi în categoria WOW, alții VAI de TINE).

Pe vremea mea, stima de sine era raportată într-un mod eronat la performanțele școlare. Așa era atunci. Deci, implicit perfecționism! Așa că, dacă făceam aproape tot, dar mai lipsea ceva, nu eram mulțumită, deci automat scădea și stima de sine.

Unii părinți nu știu nici acum să-și încurajeze copiii! Să le explice că nu toți pot avea înclinații către matematică, ci au înclinații către chestii mai sensibile, gen arte. Și că, dacă nu te pricepi la matematică nu înseamnă că ești prost. Matematica n-a fost punctul meu forte niciodată și-i admiram și respectam mai mult decât trebuia, pe cei ce se pricepeau la asta, fără să realizez că și eu am talentele mele.

Matematicianul ăla nu putea deloc să reproducă pasajele alea muzicale pe care eu le redam cu atâta ușurință. Și totuși, în mintea mea nu puteam să văd talentele mele, pentru că mie îmi sunau în cap vorbele unui dascăl „Tu, chiar ești proastă? Ești bătută-n cap? Nu pricepi că x+y=z?”

Nu pricepeam! Nici acum nu pricep! Dar nu-mi mai pasă!

Am alte calități! Multe calități pe care acum le conștientizez!

La fel de important este și înțelegerea că performanța și succesul într-o relație de cuplu sau la muncă, se pot obține doar în echipă.

Individualismul nu duce decât la frustrări, la un succes pe termen scurt, la sentimente de invidie din partea celorlalți. Scoate tot ce este mai rău din oameni. Evident, suntem adulți și nu verbalizăm tot ce simțim, dar gesturile, limbajul non verbal, tonul vocii, ne trădează.

Revenind la cât de pregătit este partenerul nostru de dialog pentru întâlnirea cu el și știind că mecanismele de apărare pe care le folosim în dialogurile cu ceilalți au legătură cu noi, posibil să identificăm cât de deschis este pregătit să fie.

Pe de o parte, persoana deschisă să primească un feedback și care îți cere puțin timp să digere ceea ce i-ai spus, este o persoană deschisă la dialog, o persoană care vrea să vadă dacă este ceea ce trebuie sau mai poate îmbunătăți.

Pe de altă parte, dacă într-un dialog se activează din start mecanismul de apărare numit negare, pentru mine este evident că acea persoană refuză să accepte realitatea pentru a evita anumite evenimente dureroase pe care nu le poate gestiona. Practic, protejezi realitatea curentă prin negare, dar de fapt protejeazi ceva mult mai important pentru tine. Iar aici, strict părerea mea este că e tot un automatism creat  în copilărie.

Self-awareness-ul necesită muncă și energie din partea ta. Cere curaj, acceptare și schimbare!

De ce nu sunt într-o relație acum, deși am 42 de ani? Pentru că toate relațiile mele de până acum, mai mult sau mai puțin, au urmat același pattern.E mai ușor pentru noi să alegem „calea deja bătătorită„.

Nu-mi fac griji că nu o să fiu cu cineva la un moment dat. Acum am altă relație cu viața, cu bărbații, cu prietenii, fiind singura responsabilă pentru fericirea mea.

Acum știu exact ce vreau și ce nu vreau de la viitorul partener! Voi, știți ce vreți?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *