Pentru mine, frumoasă este viața când dimineața, un botic umed vine să-ți simtă respirația. Este un alt mod de a fi trezită. Alarma sentimentală! Apoi, Prințesa (că despre ea este vorba) găsește cumva o poziție mai mult sau mai puțin confortabilă (pentru mine) ca să se lipească de pielea mea.
E formidabilă Prințesa asta! O adevărată binecuvântare în viața mea, dar și eu într-a ei.
Pe fiecare zi ce trece, mă fascinează din ce în ce mai mult, iar iubirea dintre noi devine din ce în ce mai profundă. Și-n plus, în fiecare zi o descopăr și redescopăr. Și nu mă mai satur de ea.
Drept dovadă stau zecile de poze și filmulețe pe care i le fac în fiecare zi. Eu sau foștii mei n-au fost surprinși atât de des, precum este ea.
Ei bine, pe ea n-aș putea s-o înlocuiesc cu altă pisică, așa cum facem uneori cu anumiți oameni sau cu iubiri care nu mai merg.
Prințesa mea este specială. Asta e adevărata iubire de care ne tot lovim auditiv sau vizual, Cred că vorbim prea mult despre ea și ne străduim prea puțin să o găsim. Dar și când o trăiești? Unic! Unică trăire!
Iubirea aia necondiționată și de neînlocuit! Îmi plac toate animalele, dar Prințesa a activat în mine un senzor pe care nu l-am mai avut activat din adolescență când credeam că o să rămân cu primul meu iubit pentru care am aterizat la București.
Apropo de el, am avut curaj zilele astea, după douazeci și ceva de ani, să-l întreb de ce m-a abandonat în București, deși planurile noastre au fost altele.
N-o să ghiciți ce mi-a răspuns: „Pentru că eram idiot. Și am continuat să fiu pentru ceva vreme. Aveam corp de 19 ani (și ce corp), dar minte de 10. Îmi pare tare rău. N-ai idee cât de rău, dar n-am cum să schimb. Dacă aș putea, aș schimba”. REGRETE!
Nici nu aveam nevoie să-mi spună mai mult, dar a fost suficient pentru mine să pot să închid definitiv acest capitol din viața mea și să-i fac fundiță. ”El nu cred că va putea scăpa de mine, pentru că fata cu care s-a căsătorit este într-un fel o copie fenotipică a mea: același nume, aceeași zodie, aceeași înălțime, aceeași culoare a părului, din același oraș ca și mine. Chiar el a recunoscut că, după atâta timp, „you never left, completely”.
Pe cei pe care îi lași cu adevărat în viața ta și ei, în viața lor, devin un pic din ceea ce Prințesa este acum pentru mine. Revenind așadar la viața mea și-a Prințesei, i-am citit și ei povestea în care scriam că ea nu-mi face masaj decât pe burtică și niciodată pe spate. Și, surpriză! Dorința mi-a fost îndeplinită, iar acum lăbuțele ei gingașe masează și partea asta a corpului. Prințesă, ești uimitoare! Sper să avanseze tehnologia asta și să se inventeze aplicația prin care să obțin o validare a gesturilor tale.
Dacă ați vedea cum doarme pe gecile mele aruncate în grabă ca să ajung repede la locul nevoilor fiziologice, sau pe bluzițele mele pe care le apucă atunci când mă schimb. Are atâtea locuri în care să doarmă la prânz, dar ea alege să doarmă în mirosul meu. Dacă asta nu e iubire, nu știu ce e ?!!!
Pe vremuri, mai erau filme siropoase în care el, după ce pleca ea, își băga ușor nasul în tricoul în care dormise. Eh, am trăit și eu asta, că mie îmi place romantismul. Și, de cele mai multe ori PRIMIM CEEA CE CEREM.
O poezie era omul ăla. Frumos tare, cu o privire caldă, cu o voce plăcută, cu brațe puternice și-o piele care cerea încontinuu să fie atinsă și mângâiată, cu o gură care cerea mereu să fie sărutată. Iar chimia pe care am trait-o cu el, n-am mai experimentat-o cu nimeni.
”Tricoul meu Mamuth, miroase a tine, fată frumoasă”!
Stau și mă întreb acum după mulți ani, dacă mai miroase a mine.Teoretic, mintea ne poate ajuta să aducem trecutul în prezent.
Poate cândva, că tot am curaj să întreb orice îmi trece prin cap, o să-l întreb dacă mai are tricoul și dacă mai miroase a mine.
Dar acum n-a venit momentul să fac asta. Instinctul meu zice că trebuie să am răbdare, iar eu am învățat încet să am.
Să revenim la Prințesa mea.
Este cea mai mare cerșetoare de iubire și de atenție. Cu mâncarea nu este foarte prietenă, dar dacă nu o iubesc și n-o alint de câteva ori pe zi, face un scandal de zici că n-a mâncat o săptămână.
Și cel mai mult îi place s-o pun pe umăr și s-o mângâi în timp ce-i fac turul casei. De fapt, nu mă decid ce-i place cel mai mult. ȘTIU că îi place teribil de mult să ne iubim dimineața și să ne spunem cuvinte frumoase, pe un ton cald, dar fiecare pe limba ei, deși, uneori, mă surprind pisicindu-mă.
De ce când locuim cu cineva, nu simțim la fel ca atunci când locuim cu un animal de companie. Așteptările de la omul iubit să fie cauza? AȘTEPTĂRILE sunt ILUZIILE noastre, iluzii create de convingerile cu care fiecare dintre noi vine într-o relație.
Corect. Simțim la fel pentru o perioadă scurtă de timp, adică fix cât durează “dragostea oarbă”. După care, parcă ne enervează că nu șterge masa după ce mănâncă, sau își lasă ciorapii împrăștiați prin toată casa.
Nici Prințesa nu e o sfântă. Într-o zi, i-am schimbat nisipul din litiera cu unul șmecher, de parcă ea avea nevoie de asta, sigur nu, a fost doar pentru plăcerea proprie. CERT a fost că, în prima zi, după schimbarea nisipului, a făcut pipi pe covorașul din baie. N-am putut să mă supăr. Am pupat-o și i-am cerut scuze că am uitat să păstrez un pic din vechiul nisip, așa cum trebuia.
Pe oamenii iubiți îi pedepsim uneori prin cuvinte sau printr-un ton al vocii mai ridicat atunci când ni se pare nouă că greșesc. Dar nu și pe animăluțele iubite. Pe ele le iubim altfel. Mai profund și mai frumos! Este oare POSIBIL să învățăm să simțim asta și pentru semenii noștri?
DA.