Fără să ne dăm seama, căutăm fie familiarul din viața noastră, fie ceea ce ne-a lipsit. Dar dacă ai deveni conștient? Savurând dintr-un pahar de limonadă cu mentă (asa îmi place mie, dar ce vreți sa puneți în pahar, pur și simplu e alegerea voastră) faceți un exercițiu de vizualizare asupra tiparelor urmate.
Așadar, voi începe sa va împărtășesc despre ale mele…
Uneori, nu mai rămân cu omul de care m-am îndrăgostit, dar doresc să păstrez relația pentru ideea de familie. De ce? Pentru că conceptul de familie este ceva cu care am crescut… Fiecare la casa lui, cu familia lui, bine-rău este la ei în casă. Recunoașteți?
Alteori, aleg un partener cu simțul autorității și extrem de protector pentru că el reprezintă exact figura paternă, atât de familiară.
Subconștientul va fi întotdeauna vigilent. Nu va renunța ușor la ceva ce știe. Când simte că posesorul devine conștient și face schimbarea, atunci declanșează reacții/comportamente, iar pentru cei din jur este uneori prea mult:”s-a schimbat mult în ultima vreme… „. Recunoașteți?
Generalizand, replica aia cu „vouă femeilor vă plac băieții răi„, n-are nicio legătură cu prezentul, ci cu trecutul. E valabilă și reciproca. Sunt unii bărbați care preferă o femeie care nu-i face tot timpul pe plac, care îl ceartă, pentru că îi aduce aminte de figura maternă.
Așadar, sorbind din limonada cu mentă, îmi dau voie sa ma uit în urmă, la acțiunile inconștiente conștient și îmi dau seama că am ales ceea ce-mi era familiar. Dar, în mod conștient am ales să pun STOP pentru că nu-mi făcea bine acel tip de relație.
Nu a fost de succes niciuna dintre relațiile în care am căutat autoritatea și protectivitatea, deși pe termen scurt trăirile au fost intense, dar s-au lăsat, de fiecare dată, cu suferință.
Poate că trebuie să învățăm cândva că sufletul nostru are nevoie de altceva, și că familiarul nu întotdeauna este ceea ce avem nevoie și că trebuie să ieșim odată din paternurile spre care ne tot reîntoarcem.
M-am gândit acum cum aș putea să fac ca cel de lângă mine complet diferit față de tipologiile alese de mine până acum, să-mi înțeleagă nevoile și să-mi satisfacă nevoile și totuși să rămână EL?
Doar prin COMUNICARE.Iar asta se poate obține doar în timp.Fiecare dintre noi are anumiți stimuli emoționali.
Ideal ar fi sa nu ai așteptări de la partener, să-l iubești și sa comunici. Poate fi calea unei relații curate, care aduce fericire în cuplu. Fiecare vine cu un ghiozdan în spate, cu emoții, cu tabieturi, cu prieteni, cu gusturi, dar cel mai mult și mai mult cu AȘTEPTĂRI! Dacă le scoateți, vă uitați la ele, le puneți unele lângă altele și ajungeți să conștientizați ca ele există, dar nu ele vă definesc relația…puteti merge mai departe cu sinceritate. Poate fi una din căile spre armonie în cuplu. Altfel pot izbucni conflicte, iar în final relația să se termine pentru că niciunul nu-l înțelege pe celălalt. Realitatea este ca nu v-ați prezentat bagajul din rucsacul experienței vieții de pana acum. De cele mai multe ori, am ales sa fiu iubită și să mă pliez pe nevoile partenerului. Să fie bine…. Dar cui? Mie? Lui? De aceea, eu m-am oprit, mă uit la inconștient și împreună cu conștientul aleg să-l provoc! Nu-mi iese întotdeauna, dar e un început.
Și da, pentru ca o relație să funcționeze este nevoie de doi!Este nevoie de sinceritate, răbdare și comunicare.
Este posibil ca pe parcursul drumului să obosești… Și asta este viața! Să înveți ce ai de învățat din lecția respectivă.
Un mic intermezzo, tot despre cum putem generaliza :”Voi femeile vreți să auziți un anumit răspuns.” Noi femeile, sau unele dintre noi vor să primească niște răspunsuri clare. Și nu, nu vrem să auzim nimic de genul „ până când moartea ne va despărți„, pentru că personal, nu mai cred demult în poveștile americănești. Dar după o anumită vârstă vrem o direcție, vrem autenticitate a ceea ce este între noi, dacă este.
Mă gândeam care sunt lecțiile mele din ultima perioadă?
Cea mai grea de dus este cea a răbdării.Uneori nu mai am răbdare nici cu mine, darămite cu ceilalți.Și da, mă trezesc că-i taxez pe cei din jur pentru că nu se mișcă în ritmul meu alert.Și uite așa se se arde fitilul și izbucnește un mic conflict.Iar dacă celălalt nu te cunoaște deloc, e stop joc în secunda următoare.
O altă lecție, la care stau un pic mai bine, dar tot nu excelez se numește „ stai în banca ta, și nu mai da sfaturi„ decât dacă oamenii ți le cer„.Am un talent înnăscut în a găsi soluții, atunci când aud de probleme.Iar unii oameni, chiar nu au nevoie de sfaturi.E suficient să-i asculți și cam atât.
Iar alteori e mai bine să taci, pentru că„ tăcerea e de aur„.
Egocentrismul a atins cote alarmante în ultimii ani, așa că orice poate deranja pe oricine.
O altă lecție a mea din perioada asta este să ies din tiparele cu care m-am obișnuit, să recunosc anumite comportamente și să fac lucrurile într-un mod diferit.Nici aici nu excelez momentan, dar partea bună este că spre deosebire de alte perioade ale vieții acum încep să recunosc modelele și să-mi trag singură niște semnale de alarmă.Este primul pas spre schimbare! It takes time, dar în afară de muncă și de Prințesă n-am alte responsabilități.Așa că principala responsabilitate sunt EU!
Așa că trebuie să-mi dau timp și răbdare.
În loc de un final cu sfat (ca doar ma pricep… J) va PROVOC să vă întrebați cum v-ați ales partenerul/rii de viață și ce aveți de învățat din ceea ce vi se întâmplă în fiecare zi. Recunoaște! Ești doar tu cu tine! Și schimbă dacă ai ce și fii libera să iubești , fără așteptări!
„Singurul lucru de care trebuie să ne temem e teama însăși. „ Franklin D. Roosevelt, 1932.