Povesteam cu un om drag sufletului meu despre relații și despre faptul că femeile ajunse la o anumită vârstă sunt mai “varză” decât bărbații. Și tot el îmi spunea “mi se pare că toți s-au prăjit, că nu mai există relații interumane”.
Strict opinia mea, cred că nimic nu mai e la fel și că-n ultimii ani toate valorile și credințele cu care am crescut legate de familie, de dăruirea aia fizică atunci când ești îndrăgostit s-au schimbat.Și nu în bine.
Cum ar putea să se dezvolte armonios un copil într-un mediu în care tata o cearta pe mami, o face proastă de față cu pruncii, ba mai mult, regulat invocând un motiv stupid o mai și articulează până o învinețește. Ce-ar putea învăța copilul din asta, mai ales când mami, strict de dragul pruncilor râmăne în relație. Sau poate îl iubește pe tati?! Asta este la modă acum și nu sunt eu actualizată?
Revenind la primul paragraf, cum naiba să nu fii varză când după ce-ți cresc pruncii mari, ajungi la 65 de ani și constați că ai uitat să trăiești pentru tine și că ceasul începe să ticăie și că firul vieții se tot scurtează. Să spunem că ai noroc să te ajute sănătatea și să zicem că mai poți recupera ceva din timpul pierdut, dar dacă nu te ajută? Nu-ți vine să-ți smulgi părul din cap că nu ai făcut nimic ceva mai devreme, când tot sistemul tău de detectare al pericolelor se înroșise și urla, dar tu ignorai și preferai să schimbi canalul, dar la același televizor?!
Rar mai simt câte o familie care chiar este o familie. Nu știu, dar în mintea mea, familia modernă este locul ăla în care tati o iubește pe mami, în care se aude o muzică în surdină, iar tati, cu multă maiestrie, împarte în porții mai mult sau mai puțin egale bucata aia de friptură suculentă. Și din când în când își întoarce ușor obrazul drept către mamii pentru a prinde câte o sărutare aruncată așa cu drag. Așa arată în mintea mea o familie! Și nu mă uit la telenovele și nici basme nu mai citesc.
Nu sunt părinte, dar am fost copil. Asta îmi dă oarecum dreptul să vorbesc din punct de vedere al copilului.
Vă marturisesc despre un prieten care locuiește cu mama copilului, dar nu mai sunt chiar împreună. Evident că statul impreună implică și câte un sex ocazional. Pentru el , ea este și nu mai este the one, dar nici el nu mai este pentru ea. Stau așa pentru că altă variantă nu au. Și pentru că au un copil, trebuie să rămână și părinți.
” După 22 de ani și multe aiurea, suntem erodați, altfel, de la zero am fi ok, doar că nu știu cum se șterge memoria”. Tot el zice “ familia este același lucru, doar că doi oameni pot avea și alte probleme și alte apucături, asta nu schimbă raportul cu copilul și percepția despre ce este o familie”.
Iertați-mă, dar eu sunt confuză, iar copil adult fiind, nu pricep nimic. Ca urmare, nu mă mai miră poveștile pe care le aud recent despre adolescenții de 13-14 ani care fac o combinație de alcool și droguri, iar apoi experimentează sexul în grup sau învață diverse tehnici sexuale, tot în grup, pentru îmbunătățirea tehnicii.
Teoretic, acești oameni, care trăiesc împreună sub același acoperiș, dar practic au două joburi și mai mult lipsesc de acasă decât stau pe acasă sau aplică varianta în care muncește de dimineața de la 7 până seara la 20.30 le este silă să se întoarcă acasă pentru a fi împreună. Ar putea să muncească mai puțin, ar putea să încerce să-și cunoască copilul, cu care nu are nicio conexiune, dar il iubește. Cum iubești un copil dacă îl privezi de iubire, de timp petrecut împreună. Copilul, devine sacrificat doar că tu te sacrifici pentru el. Anormal. Cine pe cine sacrifică? Părinții pe copil sau copilul pe părinți. Și au trait sacrificați până la adânci bătrâneți de bună voie și nesiliți de nimeni.
Ca o concluzie, singurul care are de pierdut, într-adevăr fără voia lui, este copilul. Care deși are drepturi (sunt 42 conform ultimei convenții privind Drepturile copilului) nu are niciun drept de a alege cum să trăiască demn, cu părinții creatori. Acești părinți care sunt, dar nu sunt împreună, care declară că-l iubesc pe prunc și că el este singura cauză care-i țin împreună fac rău. Și lor și celui iubit.
WTF is this? Oare nu cumva este tot o repercursiune a ceea ce văd și simt acasă, iar ei o traduc printr-un comportament care pentru un om din generația mea pare ușor “ bolnav”.
Nu judec pe nimeni, fiecare este liber să traiască așa cum crede el că este mai bine pentru el. Nu mai emiteți pretenții să fiți luați în serios când voi luați totul ca pe-o glumă . Așteptați-vă ca în orice moment să fiți tratat ca o glumă sau ca un moft. Un moft de-o seară, de -o lună sau fix atât cât durează un moft.
Dar să știți că nu există doar varianta de femei “tute” cum le zic eu. Cunosc și femei care sunt mame și care au ales să plece dintr-un cuplu toxic din prea multă iubire pentru copil pentru a-l ajuta pe copil să vadă ce înseamnă o familie sănătoasă.Uneori, o familie sănătoasă nu înseamnă că mami și tati să locuiască împreună, ci cu totul altceva: doi adulți responsabili, în care fiecare e fericit cu viața lui, dar împreună reușesc să-i ofere copilului o stabilitate emoțională pentru ca pruncul să se simtă în siguranță.