Pe măsura renunțării la material, o lume nouă apare, lume care te provoacă la explorare.
Odată ce centrul atenției din viața ta trece de la “mi-ar trebui un apartament mai mare” la “ce caut eu în viața mea (așa cum spune un vers dintr-un cântec al lui Mărgineanu)” începi să devii observator la schimbările ce apar de oriunde și de nicăieri.
Mintea mea de acum refuză să mai accepte poveștile spuse de cei mari în copilarie și începe să pornească în căutarea unor noi drumuri care să mă ajute la găsirea unor răspunsuri.
Când m-a întrebat un prieten cine sunt și ce caut aici am zâmbit larg și i-am spus că eu caut să fiu fericită.
Eram mulțumită de răspunsul meu, dar asta era de Ieri.
Astazi am început să mă întreb dacă nu cumva viața este mai mult de atât. Dacă fiecare dintre noi are un rol aici și dacă datoria noastră față de spiritul nostru este tocmai să ne regăsim pe noi pentru a ne reîntoarce la un moment dat Acolo?
Nu, nu mai cred în poveștile cu care mă speriau bunicii “dacă nu ești cuminte ajungi în iad și vei arde în cazanul cu smoală pentru tot restul vieții”. Care viață? Care iad? Acum îmi vine în minte binecunoscuta expresie ” zici că e iadul pe pământ”. Așa că, cine ne poate confirma sau infirma că nu e chiar așa.
Am ales să mă țin de drumul ăsta ca să aflu ce este cu mine. O căutare a sinelui duce și la aflarea a ceea ce nu știam ce nu știu, adică o descifrare a hărții subconștientului.
Aceasta călătorie a cunoașterii necesita bunătate, iubire, iertare și tot ce ține de acest registru.
E ca la curățenia aia generală când deschizi fiecare sertar și arunci ce nu-ți mai trebuie. Nu-i așa că abia atunci ai sentimentul că ai făcut curățenie cu adevărat?
Așa e și cu noi. O baie cu sare și apoi la treabă.
Mă întreba o prietenă cum de reușesc acum să rup legături vechi care nu prea au legătură cu ceea ce simt eu acum. O să vă spun un secret care a funcționat. Am început să-mi țin un jurnal faptic în care mi-am notat ce s-a întâmplat, cum m-am simțit și care au fost emoțiile și gândurile generate în mine. Am fost surprinsă să constat că ceea ce am notat acum un an și jumătate s-a repetat. Altă situație, dar sentimentul a fost același. Nu mai am ce să caut acolo. Așa că, de data asta, am fost în stare să ies fără să mai plâng și fără regrete, așa cum o făceam în trecut. Uneori e mai bine să pleci decât să rămâi. Cum ziceam și-n alte dăți, e imposibil să rămânem singuri. Mereu apar alți oameni pe traseul de la A la B, deschiși să ne învețe ceva nou despre noi.
Creierul nostru din dorința de a ne proteja sănătatea mintală are capacitatea de a ascunde în niște sertărașe bine dosite ceea ce ne face rău.Dacă nu păstrăm o evidență a faptelor, s-ar putea ca situațile alea neplăcute să se repete pentru că uităm de informația aia bine pitită și păstrăm doar sentimentul ăla de bine.
Nu sunt perfectă! Și cu siguranță si eu sunt exclusă din viețile altor oameni la curățenia lor generală.Dar asta nu e rău!E bine pentru ambele părți implicate.Înseamnă că începem să atragem ceea ce suntem și să respingem ceea ce nu mai corespunde fiecăruia dintre noi.
Se spune că pisicile spre deosebire de câini au capacitatea de a îndepărta energiile negative și că nu se apropie de oricine le iese in cale.Prințesa mea încă mă iubește, încă mă caută prin casă, încă așteaptă să mă trezesc dimineața ca să-și înceapă activitatea.Deci, sunt bine, pe drumul cel bun!