Mereu am făcut ce-au vrut alții, de prea puține ori ce-am vrut eu.Dacă fac așa un salt în trecut sunt prea puține chestii pe care le-am ales eu.Știu sigur că nu am fost la creșă și nici la gradiniță pentru că nu-mi plăcea și plângeam ( zic alții, eu nu-mi aduc aminte).Pe vremea aia nu era la modă asta cu clasele pregătitoare ca acum.Și, ce bine era!Oare de ce pe măsură ce creștem unii dintre noi nu păstram chestia asta bună din copilărie în care refuzam să facem ce vor alții și făceam doar ce voiam noi sau făceam ceea ce ne cereau alții doar dacă găseam ceva interesant sau primeam o recompensă.Pentru unii din gașca mea “recompensa” putea să fie și-o corecție sub forma unei înjurături sau de ce nu o palmă, pe principiul “futu-ți ceapa mă-tii de copil, eu te-am făcut eu te omor sau o să faci ce vrei tu când o să fii la casa ta”.Cred că ultima cu “casa ta” îmi sună și mie cunoscută.De abia am așteptat să plec de acasă.Iar acum, dacă explorez un pic mai mult chestia asta încep să înțeleg de ce întotdeauna în relațiile mele am avut momente când am simțit că mă sufoc,că am nevoie de spațiul meu, de universul meu în care mă simțeam în siguranță.Ce tare e asta, să te simți în siguranță singură!!!!
Da, e faină siguranța singurătății pentru că de fapt nu ești singura.Ești tu cu tine însăți.Și cel mai mișto lucru e să faci ceea ce ai chef și doar când ai tu chef( Disclaimer- nu se aplică și la locul de muncă.Acolo trebuie să fii serios și responsabil).
Din păcate, pentru cei ce au ales să aibă copii, până la vârsta de 18 ani nu mai prea pot să facă strict ce vor ei, trebuie să mai țină seama și de copilul lor.Dar nu prea mult!Copiii trebuie învățați de mici să aibă încredere că pot face orice ca până la vârsta majoratului să fie gata să-și ia zborul.Altfel pe bune că e valabila afirmația “ am făcut un copil ca să aibă să-mi aducă cineva un pahar cu apă la batrânețe”.Vă rog mamelor de băieți nu creați niște “ handicapați emoționali”, niște blegomani care nu sunt capabili să păstreze o femeie mișto lângă ei, doar pentru că nu seamănă cu mama lor, adică cu voi.S-ar putea ca voi să nu fiți cea mai bună variantă de “ femeie” pentru baiatul vostru, iar ei neavând radarul activat să-și rateze jumătatea.Cum vă ziceam, actuala nevastă a fostului meu soț seamănă cu fosta soacră.Același pattern.Eu nu știu dacă am fost ce-i trebuia lui, poate dacă ar fi reușit să se desprindă de mă-sa, cine știe.Eu știu însă sigur că pentru mine el a fost ce trebuia până la un moment dat, când n-a mai fost.Și-am plecat!
Îmi vin acum in minte tot felul de chestii din căsnicia noastră, gen ne-a cumpărat fosta soacră o lenjerie de pat creponată, iar eu uram lenjeriile creponate.Pe el nu-l luam în calcul, lui îi plăcea orice îi placea lu mă-sa.Cred că la început îi mai cumpăra și haine, dar aici am început eu ușor să-mi pun amprenta pentru că de mică eram fascinată de fashion.Ce, voi n-ați făcut rochițe pentru păpușile voastre?O să vă spun un secret.În clasa a 4 a sor’mea a primit cadou o cutie roșie cu păpuși Barbii.Atât de mult mi-au plăcut încât abia cu greu în clasa a 8-a( zic a 8-a ca să nu zic a 9-a) le-am dat și eu mai departe altor fetițe.
Mă gândeam oare unde au mai ales alții pentru mine ca și adult.
Locul nunții, a fost acolo unde a vrut mă-sa.N-a fost un loc rău, doar că nu m-a întrebat nimeni eu ce vreau, iar eu pe atunci nu știam să zic, că eu nu vreau asta.Acum aș alege să mă mărit undeva pe malul mării, desculță, cu o rochie vaporoasă și ușor transparentă sau într-un loc funny ca de exemplu în Las Vegas pentru că eu cred că, căsatoria trebuie să înceapă și să rămână o poveste.
Vacanțele cât timp am fost în cuplu în mare parte au fost alese de alții sau cel mult am negociat o Croația în loc de Grecia.Era tot o mare, dar nu era marea mea!Așa că cele mai mișto vacanțe cel puțin până acum sunt cele pe care le-am ales singură.Ginuța, Muscă la anu trebuie să mergem în Cuba.Deja, aud muzica de pe străzi.
Până și la chestiile banale, gen cu ce mă imbrac astăzi i-am lăsat uneori pe alții să aleagă.Parcă e prea decoltată rochia aia, ia-ți alta.E pe mă-ta!Nu e deloc, pentru că nu ies din perimetrul bunului simț.Am fugit de 2 lucruri în viața asta, de vulgaritate și de ridicol!Așa că eu știu mai bine!
Ce am apreciat însă la ai mei este că niciodată nu au ales pentru mine atunci când am ieșit cu vreun tip.E drept că de la început le-am tăiat macaroana într-un mod un pic manipulator, așa că și-au exprimat părerea lor abia după ce se termina episodul.” Ăla era cam urât, ăla nu era ce trebuie, ce băiat bun a fost Feli păcat că te-ai despărțit de el”.Din păcate de multe ori din dorința de a-i proteja pe cei din jur nu spunem tot adevărul.Și poate că e mai bine așa, nu știu.Știu doar că tata nu și-ar fi dorit pentru fata lui un bărbat alcoolic.Nici eu! De asta am și plecat din relație.Și cel mai greu e să pleci, atunci când încă îl iubești.
Acum mă distrez cu o replică dintr-un film pe care o folosesc cu oamenii duplicitari care cu așa multă seninătate spun “ eu nu știu ce-mi doresc”.Are strict scop educativ : ” Pânâ când afli ce-ti dorești tu, faci ce-mi doresc eu”.