Gânduri de duminică

O zi obișnuită de duminică, doar că spre deosebire de alte duminici, am muncit pentru ședința de săptămâna viitoare, ce se va ține aproape o săptămână întreagă.

De 17 ani trăiesc această experiență de două ori pe an. Dacă aș fi întrebată ce părere am, aș spune că e prea mult, că am putea concentra cu scopul eficientizării. Sunt sigură că pentru alții, timpul e prea scurt și le-ar dori mai lungi pentru a avea mai mult timp de a fugi de-acasă; când acasă au câte o nevastă de care s-au cam plictisit, sau vreun copil care mereu cere câte ceva, dar de fapt nu vrea nimic decât atenție, un turneu de câte o săptămână este cu-adevărat “socializare”. Așa că, nu suntem întrebați, căci nu ar putea împăca nici capra, nici varza. (eu sunt lupul, așa-i că nu v-ați prins?!)

Altfel spus, dacă vreau să petrec timp cu oamenii de la serviciu, îi caut, îi sun. Nu cred ca mai am nevoie de context ca să fac asta. Dar nu este despre mine, așa că, hai să privim totul ca pe o normalitate.

Azi iar am avut un dialog interesant cu vară-mea. A fost tare drăguță, și-n sensul bun zic asta. A zis că dacă i-aș fi trimis articolele pe care le scriu de ceva vreme încoace,  fără să-i spun cine e autorul, nu și-ar fi dat seama că le scriu eu.

”Nu mă credea în stare!”. Ce coincidență! Nici eu!

Cred că fiecare dintre noi are o pasiune. Trebuie doar să sape adânc și să nu-și piardă răbdarea și interesul. E fain când ai o pasiune a ta, pentru că te ajută să te calibrezi, să vezi frumosul din viața ta și să poți sta ore întregi doar cu ea, cu pasiunea.

Eh, ai nevoie și de oameni! Dar nu orice oameni, ci oameni care să conteze, care să te inspire și care să scoată tot ce este mai bun din tine. După o anumită vârstă, firul vieții se subțiază. Cum aș traduce această subțiere?  Simplu. Devin mai conștientă de calitate, zi de zi. În fiecare zi îmi aleg oamenii care să fie în preajma mea, așa că,  nu sufăr dacă nu văd prea mulți oameni fizic. E ușor, pentru că, ești mereu ocupat, chiar foarte ocupat când stai cu tine!

Să revenim la dialogul cu vară-mea. ”Între sentimente, instincte, fapte, faptele ar trebui să cântărească cel mai mult, mai mult decât vorba, dar nu mai mult decât instinctul”, atunci când vine vorba de a lua o decizie rațională. Și totuși, noi oamenii avem parcă o tendință înnăscută de a alege după vorbe. Nici măcar de INSTINCT nu ținem seama, iar apoi ne întrebăm mirați DE CE ni s-a întâmplat asta? Păi, fix de aia!

E fain, să ajungi la un moment dat în viată să ai ocazia unui nou început, să începi să faci noi  alegeri, în mod conștient și înțelegând DE CE vrei să le faci.

Povesteam tot cu ea, despre relații și despre cum și cui ar fi bine să ne încredințăm inima. Până acum, priveam lucrurile într-un mod eronat. Credeam că a fi deștept și educat sunt virtuți. Educația nu te face un om plăcut. Am câteva exemplare în minte, care sunt extrem de erudite, dar de-o mârlănie și de-o răutate de care nu merită nici să amintesc.

Bunătatea și compasiunea sunt virtuți. Iar omul ăla ar trebui să bifeze aceste aspecte în primul rând. Mai sunt și altele, dar o să le enunț cu altă ocazie. Dacă doriți să continuăm această temă, vă aștept, cu mare drag, să-mi scrieți în privat.

Nu vreau să anulez ceea ce am zis în alte dăți. Trebuie să fie financiar puțin peste mine. Am obosit să mă frustrez și să-i ajut financiar pe unii și pe alții la 40 de ani ca să-și îndeplinească visul cel mare. La vârsta asta, se presupune că deja ești pe drumul tău, altfel mă simt ca un serviciu bancar la care ei apelează fără să mai plătească dobânzi. Pentru asta nu trebuie să fiu eu, există o mulțime de bănci care doresc sa-ți ofere consultanță și bani. Pentru care plătești, devii responsabil. Dar pot fi Maica Tereza în continuare, cu ascultare, și asta doar dacă și tu ești pregătit să auzi “Bull shit!” din partea mea atunci când ești razna. Am drumul meu și vreau bucurie și iubire în viața mea.

Mă mai gândeam la o discuție de azi, de data asta cu ai mei. Își clătesc ochii cu o nouă emisiune de la PRO TV, Survivor. La întrebarea “Cu ce echipă țin?”, m-a surprins cu răspunsul „fiecare cu echipa lui”.

Sunt nebună dacă eu vreau să ținem amândoi cu aceiași echipă? Te poți bucura în cuplu de emisiunea aceea, iar la final, putem împărtăși același sentiment: bucurie sau întristare.

Ca să extrapolez, îmi plac relațiile în care ambii parteneri au același obiectiv, binele. Nu-mi mai doresc relații în care să demonstrez că am dreptate, în care să mă frustrez, în care să fiu supărată, în care trebuie să fiu mereu pregătită de un atac verbal din partea celuilalt. Relații în care să aduc argumente pentru trăirile mele.

Mulțumesc, viața e prea scurtă ca s-o copleșesc cu argumente sau demonstrații.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *