Titlul recunosc nu-mi aparține, dar mi s-a părut extrem de generos pentru că-mi dă voie să mă duc în orice direcție.
Cred că depinde de fiecare dintre noi.Mie mi se pare că totul poate să înceapă cu primul sărut.Dacă îți dai voie să simți și să depășești barierele pe care singur ți le-ai pus de-a lungul anilor, s-ar putea ca viața să te surprindă într-un mod plăcut.
Comentam cu fetele că întâlnirile clasice, în care totul se întâmplă într-un ritm lent, rămân întâlnirile cele mai frumoase. Poate și pentru că oamenii își dau voie să se cunoască, să se simtă, să-și intersecteze privirile și zâmbetele.
În mediul virtual, atât bărbații cât și femeile, au în minte o listă scurtă, superficială, dar neapărat ar trebui bifată.Acolo nu poți vedea zambetul, nu poți simți bunătatea, nu poți vedea nimic, așa că rezultatul nu poate să fie decât un mare NIMIC.
Și mai e ceva…este o varietate largă de femei și bărbați, unii căsătoriți, alții doar în relații, iar alții liberi căutători /oare. Și astfel, trăim cu falsa impresie că mereu putem găsi ceva mai bun, că merităm ceva mai bun și atunci, uităm să ne oprim din căutările partenerului/partenerei perfecte pe principiul relația altuia/alteia este mai buna sau mai frumoasă și asa ne-o dorim și noi.
În mediul virtual fiecare poate să fie cine vrea să fie, doar că uneori, s-ar putea ca personajul din spatele ecranului să nu fie altceva decât rezultatul propriei imaginații.
Oamenii nu mai socializează cu atâta ușurință în viața reală, pentru că au trecut partea de flirt în mediul virtual, iar aici, din păcate, pentru că nu toți sunt înzestrați cu arta dialogului cad în capcana superficialului folosind filtre. De exemplu, e ca atunci când alegi o pereche de pantaloni. Vreau să fie mărimea S, talie medie, culoare bleumarin stralucitor.Dacă sunt M, nu mai sunt atractivi, pentru că tu vrei neapărat S.
S-ar putea ca,croiala S-ului să te facă să arăți ca naiba, dar n-ai de unde să știi asta.Așa e si cu oamenii.Vrei ca femeia să aibă peste 1.65 și obligatoriu până în 55-58 de kilograme pentru că altfel nu este ce trebuie.Nu se încadrează în șablonul din mintea ta.
Mi-aduc aminte că-n timpul facultății băieții îndrăzneau să intre în vorbă cu noi fetele, să ne invite la dans deși nu ne cunoșteau și totul decurgea într-un mod natural.
Bărbații de azi se plâng că nu mai sunt femei mișto, că toate sunt disperate după bani și nimeni nu mai vrea relație în ziua de azi.Femeile se plâng și ele la rândul lor că bărbații nu mai sunt bărbați.Adevărul este undeva la mijloc.Atâta timp cât nu știi exact ce-ți dorești, nu o să găsești niciodată.E ca la magazin, dacă nu te duci cu lista de acasă, s-ar putea să umpli căruciorul ,dar să nu iei ceea ce ai nevoie.
Cred că și nevoile noastre se schimbă odată cu vârsta pentru că pe măsură ce ne apropiem de jumătatea vieții începem să conștientizăm că avem o singură viață și că merită s-o trăim frumos și cu zâmbetul pe buze alături de oameni care au aceleași valori și principii de viață.
Așa că ce contează acum după 40+ este integritatea, bunătatea și umorul.Am obosit să văd oameni triști care nu știu să ia viața așa puțin la mișto și stau încruntați ca și cum aia ar fi ultima zi din viața lor.Și nu e!Așa că după ce îl întâlnești pe cel descris mai sus, adică integru, bun și cu simțul umorului îl iei și-l iubești.
Și revin la întrebarea retorică din titlul povestirii de azi.Oare, totul se complică odată cu primul sărut?
Răspunsul meu este că odată cu primul sărut începe povestea.Iar povestea aia poate să fie (cea mai) frumoasă dacă îndrăznim să fim noi, dacă știm ce vrem, dacă suntem pregătiți să primim ceea ce Universul ne scoate în cale, dacă reușim să dăm la o parte tiparele din mintea noastră și facem loc unor tipare noi care se potrivesc cu noul nostru EU.
Și ca să închei cu replică celebră :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește nimic”. Așadar, învățați și lăsați-vă sa curgă povestea de la primul sărut.
Va doresc povești de viață, autentice și zâmbiți!