Ce amuzant mi se pare ca tocmai eu să scriu despre asta. Râd singură și nu mă pot opri.
În dimineața asta am refuzat și-un telefon, de la o ființă dragă, pentru ca nu voiam să-mi pierd ideile. Marturisesc ca le mai pierd uneori, așa că toată casa mea e plină de caiete-ncepute și bilețele. Și, colac peste pupăză (nu cea din tei) pierd doar ideile bune. Dar când vine vorba despre răutăți, am observat ca n-am probleme cu memoria, pentru că atunci, nu uit nimic.
Culmea este că la această categorie, de neuitare, apar și diverse “căcaturi” din copilărie. Sunt genul acela de amintiri pe care le pui in rucsacul calatoriei pentru toata viata și, ori de cate ori te loveste un cadru identic, toate emoțiile copilei de atunci, ies la iveală de parcă ar fi fost ieri.
Așadar, când eram prin clasa a doua, verișoara mea de la oraș m-a luat la ea peste noapte. Visam la placerea unei imbăieri pe de-a-ntregul și la niște cearșafuri spălate la mașină, călcate și apretate și, ca intr-un film la care in pelicula sare exact cand se-ntâmplă ca prințul să o salveze pe …, aud cum mătușa mea îi spunea verișoarei “Ce-ai adus-o și pe asta?”. Atunci am înghițit în sec, am plâns pe ascuns și n-am mai călcat pe acolo, cel puțin până astăzi.
Recent, adică acum vreo câțiva ani, i-am povestit și tatei acest episod din trecut pentru ca doream sa-mi ușurez amintirile. Așa că, acum, m-aș uita cu privirea mea de fată rea și i-aș spune ” Plm, stai și tu la țară o lună de zile și fă baie doar în lighean, cu pielea spălată pe bucățele și niciodată complet și după aceea comentează, proasta naibii de cretină”. Nu i-am zis niciodată nimic, dar nici n-am avut o comunicare activă cu ea. Nu mi-a intrat în suflet. M-a înțepat doar în inimă și m-a durut lăsandu-mi o cicatrice pe care o mângâi din când în când. Dar știți cum e, viața bate filmul, astfel că a primit ceva mai mult decât aș fi crezut eu că pot să-i ofer, spunându-i atunci ceva.
A rămas în același apartament mic și inghesuit, dar karma, karma i-a dat ceva ce mie nu mi-ar fi ieșit. În timpul verii, ea marea doamnă, stă fix în casa copilăriei mele, fix in aceleși condiții. Adică fără baie și fără apă curentă. De ce stă așa? Fix de zgârcită ce este. N-a vrut să investească nici măcar un leu într-o casă care nu era a ei, culmea este a tatei, deci a mea și-a lui sister, așa că, deși trăim într-o lume atât de modernă, preferă să folosească fântâna vecinilor. Și n-am putut să mă abțin să nu o întreb pe vară-mea, dacă folosesc aceiași budă de sub părul ăla bun. Nicio surpriza! Da, tot pe aia!
Să revenim la subiect. E amuzant să vorbesc despre cum să păstrezi un bărbat, tocmai eu care am la activ un divorț și un șir, nu foarte mare, de relații terminate. Fie vorba între noi, acum mă oftic că au fost așa de puține (poate efectul reminiscențelor educației spartane ?!).
Zilele astea, când i-am zis mamei că m-am despărțit și de ultimul, în loc să facă parte din grupul de suport, i-a zis mătușii mele“Ce-o să zică lumea că a dispărut si fostul?”. Zici că ea ieșea cu el și acum nu mai avea cu cine să se laude sau că trebuia să scoată ” moaștele la plimbare, iar moaștele nu mai sunt”. De data asta, am avut o discuție pe picior de egalitate, așa ca între doua femei.
“Dacă am chef să mi-o trag cu câte unul în fiecare zi, o sa mă doară fix în cur și nici măcar acolo, de ce-o să zică lumea. Dacă unele sunt proaste și stau în relații de căcat o viață, este fix treaba lor.”
Important este să conștientizezi că “Gura lumii, sloboda! ” si să te trezești. Nu contează cât stai, important e să pleci când te trezești. Treaba mea e să fiu eu fericită. Acum chiar sunt, sunt al naibii de fericită. Și nu, nu-mi pun fața mea nouă pe social media. N-aș ști să pun masca aia de fericire pentru facebook. Fericirea din suflet nu poate fi surprinsă de nicio camera foto. Ba nu, mint poate fi surprinsă doar de pozele făcute absolut întâmplător. Acolo se vede fericirea din noi. În zilele acestea de vacanță m-am amuzat teribil, atât de multe familii fericite pe facebook!
Și totuși, cum aș păstra un bărbat? În primul rând, ar trebui să învățăm să ne descoperim împreună sufletele. După o anumită vârstă n-o să mai poți face acrobații în pat, căci uneori oamenii au impresia că acestea sunt succesul unei relații. Da, pot fi, dar sigur pe termen scurt. Fix atât cât faci față tu sau el sau până când unul dintre ei se plictisește și are nevoie de ceva mai intens. Sau, pur și simplu ai expirat! E ca la măcelărie. O bucată de carne, după un timp expiră. O poți congela, nu mai e la fel, dar îi prelungești putin valabilitatea, până când, într-o zi, decizi să faci curățenie și-o arunci pentru ca ai văzut la ofertă niște carne proaspătă.
Vrei să păstrezi un bărbat? Lasă-l să-ți descopere sufletul! Dacă pleacă, e un prost. Dacă rămâne, s-ar putea să facă cea mai bună alegere din viața lui.”Life is like a box of chocolate”, he will never know what he will find inside if he goes away. (Cine nu-și aduce aminte de replica spusa in felul unic al lui Tom, Tom Hanks?). Tu vei ieși câștigată indiferent de decizia lui.
Dar dacă simți că începe să-și deschidă și el puțin sufletul, abia atunci să treci la următorul pas. Și mai e ceva: cere validare. La început de flirt, validarea din partea celuilalt este importantă pentru că altfel, s-ar putea să nu fii in filmul lui.
Ce faci dacă te minte? Follow your instinct, ăsta nu te minte niciodată.
Și apoi? Fii autentică în relația cu el! Înseamnă să fii tu, cu bune și rele!
Și uite așa, revenim la un pasaj anterior în care vă scriam să începeți totul cu WHY, indiferent că e vorba de viața personală sau de locul de muncă. Mai concret, de ce faci ceea ce faci? Sau de ce faci ceea ce faci așa și nu altfel?
To be continued!