Ultimul articol, pe care l-am intitulat „20%”, a stârnit interesul multora dintre voi, așa că am decis să aduc câteva completări.
Pentru a înțelege mai bine conceptul de loialitate față de familie și tiparele moștenite, vă sugerez să vă îndreptați atenția către istoria familiei voastre: bunici, străbunici, mătuși, unchi. Este un exercițiu care vă poate simplifica existența și vă poate îndrepta către o viață mai împlinită.
Vă voi oferi câteva exemple pentru a ilustra de ce subliniez atât de mult importanța fidelității înrădăcinate în ADN-ul nostru. O prietenă de-a mea mi-a povestit că, ani la rând, se trezea în mijlocul nopții pentru a verifica dacă cei dragi încă respiră. Făcea asta chiar și pentru animalul de companie. Din exterior, acest comportament pare neobișnuit, aproape patologic.
Totuși, folosindu-se de diverse instrumente de auto-cunoaștere, nu a lăsat acest aspect neinvestigat. Ce a descoperit? Când era doar un bebeluș, s-a înecat și nu mai putea respira, iar mama și mătușa au intervenit pentru a o salva. Când și-a întrebat mama despre acest episod din copilărie, nu a fost surprinsă să afle că era adevărat. Din acel moment, grijile nocturne au dispărut.
Îmi amintesc cum, savurând o cafea alături de prietena mea dragă, o auzeam vorbindu-i copilului ei înainte de a-l lăsa la școală: „Copilul ăsta nu vrea să deranjeze, nu vrea să iasă în evidență”, spunea ea. „Exact ca tine!”, i-am răspuns eu. „Da, da, mă recunosc în el. Tocmai de aceea vreau să-l ajut să înțeleagă că nu este despre adevăratul el și îl provoc să depășească aceste temeri.”
Reflectați asupra propriei voastre relații de cuplu. Apoi, priviți cu sinceritate la relația părinților voștri. Să presupunem că, din motive cunoscute doar de ei, deși sunt căsătoriți, nu mai dorm împreună și nu mai fac nimic pentru ei ca și cuplu, dar totuși rămân împreună. Nu-i așa că și relația voastră seamănă, într-un fel?
Atunci când începi să observi, vei simți că totul în jurul tău se schimbă. În realitate, nimic nu se schimbă, doar reacția ta, pentru că începi să înțelegi.
Îmi vine în minte un alt exemplu. Mama unui prieten mi-a spus că nu poate comunica deschis cu fiul ei, de frică să nu-l piardă și să nu piardă chiar și surogatul de relație mamă-fiu pe care îl are acum. Am întrebat-o dacă ea a avut curajul să comunice deschis cu părinții ei. Mi-a răspuns că nu. Bineînțeles, nici el nu comunică deschis în relațiile sale. Motivul îl știe doar el, dar eu recunosc un tipar: comunicarea deschisă este egală cu frica de a-l pierde pe celălalt.
Atunci când problemele de cuplu sunt aduse la suprafață și discutate deschis, cei doi parteneri ar putea să se regăsească pe ei înșiși și, în felul acesta, să ajungă sau nu la acel „noi”. Însă, până nu identificăm ceea ce purtăm în noi și manifestăm în relațiile noastre, șansele de a găsi ceea ce ne face împliniți sunt minime. Substanțele excitante nu fac decât să ne ajute să fugim de realitate.
Nu lăsați mintea să construiască scenarii care să vă autosaboteze. Ea abia așteaptă să vă trimită într-un scenariu care poate nu se va întâmpla niciodată. Imaginați-vă cum va fi viața voastră la 75 de ani, iar mintea vă spune că nu este pentru voi. Luați decizii finale pe baza unui viitor desenat în cele mai mici detalii de o minte autosabotoare. Pragmatic vorbind, acesta este rolul ei – să vă salveze – dar, de fapt, vă distruge.
Așa că, îmi propun să trăiesc așa cum simt, nu cum gândesc.