Spunea azi o tipă că atunci când ești îndrăgostită, efectiv te doare totul și că dacă ai momente de ezitare, dacă e sau nu este el, înseamnă că nu. Oare? După o anumită vârstă, bagajul emoțional și experiențele personale își pot pune amprenta, atât asupra ei, cât și asupra lui. Îți pui o barieră care, se poate sau nu, ridica ușor atât timp cât introduci codul corect.
În adolescență, cred că aș fi putut să-i susțin ideile. Acum, am nevoie de timp și răbdare, de interacțiuni, de experiențe, de nebunie ca să-mi dau seama dacă acel el este pentru o lună, pentru un an, sau o viață.
La început faci doar acel check al valorilor, pasiunilor, trăirilor, iar restul vine pe parcurs odată ce începi să simți și să trăiești împreună. Și mai este ceva, extrem de important. Ascultă-i poveștile. Îți poti da seama de multe dacă nu te grăbești și asculți. De multe ori, poveștile lui te pot ajuta să ai o primă părere despre cine poate fi el cu adevărat.
Cred că pot să număr pe degetele de la o mână de câte ori m-a „durut„ îndrăgosteală. Cu mintea de acum, îmi dau seama că era în strictă legătură cu sexul sau cu vulnerabilitatea de a avea o familie. Iar durerea aia nu era altceva decât dor și dorință. Iar unii au exploatat această vulnerabilitate.
Și-au mai fost niște momente în care mă durea totul, de dor, dar aici nu avea atât de multă legătură cu excitarea fizică, ci cu cea intelectuală. Că și asta îmi place maxim. Iar de cele mai multe ori asta a fost prioritară versus aspectul fizic, de exemplu. Când ești îndrăgostit cel de lângă tine pare mai frumos decât este în realitate. Întrebarea este: cât de mult timp reușește să rămână frumos creionat în mintea ta?
”Ai putea să mă iubești?”. Este o întrebare mult prea profundă, pentru a putea răspunde la ea. Răspunsul ar putea fi extrem de simplu. S-ar rezuma la ceva scurt și simplu, da sau nu. Doar că ezitarea are și ea rostul ei. Îți dă acel timp de care ai nevoie. Nevoia de a vedea că ceea ce vrei să iubești nu este rezultatul creației tale interioare. De aproape fiecare dată, m-am îndrăgostit de ceea ce credeam eu că este acea persoană, de ceea ce eu îmi doream eu și nicidecum de ceea ce era în realitate.
Da, nu-i putem responsaliza pe alții să ne ajute să ne împlinim visele, dar serios, voiam o familie, un copil care să crească cu un el și-o ea. Așa că, nu m-aș fi gândit niciodată să fac un copil pentru a fi o mamă singură. Nu este pentru mine! Nu-mi pot asuma responsabilitatea unei alte vieți doar dintr-un impuls egoist. Și da, cred că sunt multe femei în situația mea care la o anumită vârstă, fără prea multă experiență de viață s-au lăsat prinse în niște planuri de viață care ulterior s-au dovedit a nu fi ceea ce ar fi trebuit să fie.
Prin urmare, cred că este foarte important să știi care este planul tău personal de viață, care sunt dorințele tale, ce vrei de la viața ta și mai ales ce contează cu adevărat pentru tine.
În ultima vreme m-am tot lovit de un cuvânt „arhetip„. Prima dată, l-am ignorat complet, a doua oară m-a pus așa puțin pe ganduri, iar a treia oară am început să mă întreb care au fost arhetipurile cu care am intrat în contact în ultimii douăzeci de ani și cine și-a lăsat urma în suflet? Făcând o radiografie a sufletului, ăia care au contat cu adevărat, erau cam toți la fel, urmau același tipar. Iar cel mai mare rău mi l-au făcut fix cei care nu erau pe prototipul din mintea mea.
Schimbările sunt binevenite. Nu poți ajunge la un alt rezultat, urmând același plan. Dar ca să-ți poți schimba viața, este important să te schimbi. Tu cu AUTENTICUL TU.
Adevărata artă nu este să-i schimbi pe CEILALȚI. Ce faci tu ca să-l înțelegi pe celălalt. Și mai este ceva. INSTINCTUL. Dacă îți dă semnale că nu este el, fugi. Fugi cât mai departe pentru că, în viață ai nevoie de echilibru și de frumos.
Mă gândeam acum la primul bărbat pe care l-am iubit cu adevărat. Ce anume mi-a plăcut atunci la el? La vârsta aceea alegi fix ceea ce simți fără să iei în calcul nimic care contează acum: poziția socială, familia, ce avea să devină când va fi mare,etc.
În adolescență alegi în mod instinctiv tiparul pe care poate vei continua să-l cauți întreaga viață. Dacă îl vei găsi mai târziu sau nu, ține strict de sinceritatea și deschiderea noastră, de detaliile peste care poți, sau nu poți trece.
Aud frecvent în jurul meu expresia ” nu suport femeile materialiste”. Dar mă întreb ce înseamnă pentru fiecare bărbat acest lucru într-un mod mai concret? Și dacă nu cumva unii au tendința să ducă totul la extrem și să le trateze pe toate la fel. Să se victimizeze în timp ce ar putea fi adevărații agresori.
Femeile în general simt nevoia să fie răsfățate, dar asta nu e obligatoriu să aibă legătura cu numărul de diamante pe care îl are inelul de pe deget, sau dacă cina romantică este la cel mai fancy restaurant din oraș. E ceva mai profund și are legătură strict cu dorința femeii de a se simți protejată și iubită.
Da! O femeie are nevoie să se simtă răsfățată și nu pentru că nu e capabilă să-și cumpere SINGURĂ flori, ci pentru că așa sunt femeile.
Au nevoie de atenție. Gândiți-vă la Micul prinț și floarea sa unică, UNICĂ DOAR pentru el. Asta ne facem pe noi să ne simțim așa speciale. A nu se înțelege că avem nevoie să ne ducă plătească cineva vacanțele, ratele la casă sau micile noastre plăceri.
Cum ziceam nu cred în egalitatea dintre sexe. Suntem diferiti, avem nevoi diferite și capabilități diferite. Prin urmare, nu putem fi la fel. Dar anumite dorințe și capabilități se pot intersecta.
Ce am observat, este că aud această expresie din partea unor bărbați care tânjesc după un anumit gen de femei. Este vorba de femeia aia frumoasă, cu mult sex appeal care îți pune neuronii pe bigudiuri și te face praf doar aruncându-ți o privire. După ea întorc capul toți, indiferent de sexul privitorului.
Așa că să luam o foaie de hârtie și să notăm cine suntem si ce ne dorim!
Spor și sinceritate!